mai există speranţă…

Într-o ţară de cocalari, piţipoance, manelişti, hoţi, violatori, tâlhari şi leneşi, mai există câţiva… oameni. Ei sunt in spatele ARCA Asociaţia Română pentru Cosmonautică şi Aeronautică. Le urez noroc în tot ceea ce fac şi sper să câştige premiul Google Lunar X PRIZE

Încă sper că oameni ca aceştia să-i contamineze pe restul rătăciţilor şi să ieşim din starea ce nu ne caracterizează.

Să-ţi schimbi jobu-i forfotă mare (I)…

Interviu sumar….

…..

…..

Eu: !?

Ei: sunteti angajat.

Io, radiind de fericire că n-am rămas şomer şi că am intrat totuşi într-o firmă de programeci, aşa ca mine, aveam o singură problemă.

Fostul loc de muncă, mai exact fostul meu şef să merg să-l scuip, să-i  scot familia la produs, să-i dau foc la casă are o datorie la mine. Mare! Eu am toate proiectele la care am lucrat, un laptop uzat şi un telefon mobil şi mai uzat.

Ele proiectele, nu au adus nici un ban în buzunarele mele, în timp ce clienţii erau mulţumiţi. {am fost şocat să fiu abordat pe stradă de oameni necunoscuţi care să zica: “tu eşti ăla care ne-o făcut softu’? mă mare mulţămire că ne-o uşurat munca” – asta de mai multe ori}.

No şi fiindcă  io aveam deja podu’ plin de mulţam’ şi nu mai aveam unde pune alte mulţamuri, iar banii cuveniţi nu mai veneau, trebuia să fac ceva.

Eu, de obicei păstrez aparenţele de calm destul de bine aşa că mergeam frumos şi-i ziceam şefului în diverse forme că nu se mai poate. Colejii mei, au cedat pe rând. Io nu… După ce l-am tras de limbă, aflu că la unul din proiectele mari sunt blocate vreo 2 milioane RON încă de anul trecut, pentru că el a semnat un contract dezavantajos cu STATUL ROMÂN şi că de acolo au apărut datorii de plătit, şi nu are nici o modalitate legală de a-şi lua banii.

Aflu de la diverşi “oameni de bine” cum că situaţia firmei îi mult mai căcănie decât o ştiam noi angajaţii şi că afacerile erau făcute pe sistemul “Lasă bă, dai şi tu banii când ai “,  “Putem face orice soft, da dai şi tu niste ciment, bolţari, etc.” sau “lasă că acolo avem pe x director, şi pe y contabil şi afacerea-i a noastră, faceţi softul şi banii vin”  n-am mai putut suporta. Să fiu loial!?  Aşa că după câteva interviuri la diverse firme  şi negocieri cu multă nesimţire din partea mea, am mai mers la un interviu şi am căzut la un acord.

Intr-o dimineaţă i-am zis şefului meu: Plec! Ăsta a dat-o în melodramatic:

-Dar restul proiectelor? Dar clientul X? Dar clientul Y?

-Îmi pare rău, se puteau face lucruri mari, da trebuie să mâncă şi gura mea!
-Păi eu mâine merg la Cluj, şi am deja nişte proiecte noi, va fi de muncă.
-De muncă a tot fost, da n-am văzut nici un ban!
-Dar e greu, nu mai sunt bani, e criză…
-La revedere!
-Să mai treci pe aici să mai discutăm… poate
-Atâtea luni fără salar, nici nu  ar fi trebuit s-avem conversaţia asta!

Asta a fost o lecţie, unii ar zice dură, legată de LOIALITATE faţă de angajator, care de multe ori prin minciună, şantaj sau ascundere a adevărului are nesimţirea să ceară LOIALITATE.

Dragi patroni, fiţi cinstiţi cu angajaţii voştri că unii trec la manifestări fizice nu rămân doar la a povesti altora, sau de a vă lăsa în curu gol când aveţi cea mai mare nevoie!

Am învăţat că nu poţi fi loial si nici nu te poţi auto-motiva când lumea în care trăim are banul ca element principal. Să nu se înţeleagă greşit, nu zic să renunţi de la primul obstacol. Cine crede că oamenii pot munci  si se pot motiva doar din pasiune… se înşeală. Pasiunea se diminuează sau dispare cam la doi ani după facultate, şi banii devin scopul principal. Nu merg la servici de dragul colegilor. Daca am vreo pasiune, o pot face şi acasă, pe banii mei.

sunt prin zonă

Nu am mai scris de ceva vreme şi probabil voi scrie mai rar o perioadă pentru că aproape am terminat cu vechiul job,  mai trebuie să văd cum îmi recuperez banii şi să predau laptopul, telefonul mobil şi proiectele.

De mâine încep noul job şi va trebui să acord mai multă atenţie acestuia.

Ne mai citim!

nimic…

doar ţin să mulţumesc gazdei pentru postările pierdute!