sau se prefac că nu vor să înţeleagă. De ce a fost prezenţa la vot aşa scăzută??
Păi pentru că majoritatea cetăţenilor s-au săturat de viaţa de căcat pe care o au şi pentru care o vină mare o poartă clasa politică. Ar trebui să vă pună pe gânduri bă politicienii lu peşte prăjit!
În mediul rural au fost mai mulţi oameni la vot. Păi e şi normal. Odată că pentru oamenii de la ţară, votul e un adevărat ritual, şi doi: e o ruşine să ştie vecinii ca tu n-ai votat. Nu eşti gospodar.
La oraş e mai uşor să stea fraierii acasa: au tembeliziunea şi diverse alte activităţi inutile pentru minte, trup şi spirit.
Chiar şi aşa, se pare că socotelile politicienilor se fac aproape singure. Noroc cu gospodarii de mai sus.
Eu m-am dus la vot, chiar daca am zis că n-are rost să merg. Totuşi m-am gândit că este singura modalitate de a schimba ceva. Mi-am dat votul pentru unul din partidele cu cele mai mici şanse de reuşită şi care e mai puţin pătat faţă de restul. N-am vrut nici roşii, nici portocalii, nici ciobani, nici marinărese reşapate.
Acum sunt curios la campania din toamnă cu ce strategii vor veni partidele. Probabil metode mult mai rafinate de influenţat alegătorii, sau subit, justiţia îşi va face datoria şi ni se vor arunca găinari pe post de mari corupţi!
Să sperăm că până după alegeri, colapsul sistemelor va fi ţinut sub preş bine, astfel ca totul să pară normal.
Pe plan local mi se pare amuzant că cei care au politizat recentele evenimente, au ieşit pe locul doi. Să fie şi ăsta un semn?
Cine-şi uită trecutul, este condamnat să-l repete!


la tara toti oamenii isi fixeaza neaparat o ora la care sa mearga la vot. si o si respecta..dar tot mai exista unii care refuza cu incapatanare sa faca asta ( asta a fost o observatie din weekendul asta petrecut la tara),