…toate se bazează pe propagandă în general. În societatea democratica propovăduita de SUA, propaganda a căpătat numele de P.R. (Public Relations).
Edward Bernays a fost nepotul lui Sigmund Freud , cel care după mintea sa considera că multe din aspectele psihicului uman au legătură cu porniri sexuale şi instinctuale periculoase ce sunt tinute in frâu de bariere ale minţii, considerând că deciziile pe care le ia omul vin din partea subconştientă a minţii şi nu din cea raţională. Astfel că nepotul său studiindu-i operele şi corespondând cu el, a reuşit să folosească propaganda şi subconştientul uman ca să creeze ceea ce acum cunoaştem sub numele de consumator.
Edward Bernays lucra ca agent de presă şi a avut norocul să fie angajat de guvernul SUA ca să promoveze stilul de viaţă american în presă. Una peste alta, la 26 de ani a ajuns să fie apropiatul preşedintelui W. Wilson ce milita pentru democraţie şi răspândirea ei în lume. Terminându-se primul război mondial, Bernays a ajuns la conferinţa de pace de la Paris unde a fost impresionat de puterea propagandei şi de modul în care era văzut preşedintele SUA – erou al maselor. Văzând efectele propagandei pe timp de război, Bernays s-a gândit daca ar putea folosi propaganda şi pe timp de pace. Şi pentru că propaganda era un cuvând deja folosit de germani, i-a dat numele de relaţii publice.
Încă din anii 20, odată cu Edward Bernays – considerat a fi părintele PR-ului, companiile americane au cunoscut o pantă ascendentă în atragerea unui număr cât mai mare de consumatori. După primul război mondial, toată industria şi economia luase avânt astfel încât producea foarte mult. Teama generală a producătorilor a fost de supraproducţie şi trebuiau să găsească metode de a menţine producţia ridicată şi consumul la fel.
La început Bernays se gândea să găsească o cale de a ghida modul în care gândesc masele, astfel că şi-a întreptat atenţia către unchiul său Sig. Acesta i-a trimis o copie a lucrarii sale “Introducere generală în psihanaliză”. De aici i-a venit ideea de a folosi forţele iraţionale ale minţii umane şi de a încerca să facă bani din manipularea subconştientului. În formarea ideilor, nu intră doar informaţiile! Prin urmare, comportamentul nu e dat doar de informaţii ci şi de acele forţe iraţionale. Astfel, a început să experimenteze cu minţile populaţiei.
Cel mai dramatic experiment al lui Bernays a fost acela de a convinge femeile să fumeze. Pe vremea aceea fumatul în public de către femei era un tabu şi, unul din primii clienţi ai săi – preşedintele unei companii de tutun-, i-a cerut să distrugă acel tabu. Bernays i-a dat un răspuns simplu: “Pot să întreb un psihanalist ce simbolizează ţigara pentru femei?”. Răspunsul psihanalistului a fost că tigara era simbolul falusului, al puterii sexuale masculine. Acesta i-a spus lui Bernays că dacă va găsi o modalitate de a lega ţigările de ideea de a provoca sexualitatea masculină, atunci femeile vor fuma pentru că atunci ar avea fiecare femeie propriul falus.
În fiecare an (şi probabil şi în prezent) la New York se făcea parada de Paşte la care participau mii de oameni şi Bernays se gândea să pună în scenă un eveniment. A convins un grup de tinere bogate să ascundă ţigări sub haine şi să se alăture la paradă, apoi la un semnal dat de el acestea să-şi aprindă ţigările într-un mod cât mai dramatic. Apoi el a anunţat presa cum că a auzit că un grup de sufragete se pregăteau să protesteze prin aprinderea a ceea ce ele numeau “Torţe ale Libertăţii”. Ştia că acest fapt ar fi scandalos şi totodată că toţi fotografii vor fi acolo pentru a captura momentul. Deci pregătise fraza cheie cu “Torţe ale Libertăţii”. Avem deci simbolul – tinerele- fumând în public şi o frază care înseamnă că oricine care crede în egalitate le vor susţine în dezbateri datorită “Torţelor Libertăţii”. Libertatea… un laitmotiv îm America. A doua zi, acest eveniment era în ziarele din toată America apoi în toată lumea.
De atunci, vânzarea de ţigări către femei a început să crească, el a făcut obiceiul acestora acceptat de societate cu un singur act simbolic.
Ceea ce a creeat Bernays a fost ideea că dacă o femeie fumează o face mai puternică şi independentă, o idee care persistă şi azi.
Apropo de asta, îmi aduc aminte de reclamele la kent, care se repetau obsesiv prin anii 90, cu grupurile de tineri ce făceau surfing si sport, şi zâmbeau, şi erau fericiţi… Apoi subit s-au întrebat părinţii şi cunoscuţii noştri din ce cauză li s-au apucat odraslele de fumat. Pentru că în subconştientul lor li s-a “plantat” ideea că fumatul e kool şi sănătos.
Să revin la subiect.
Deci urmările actului acela simbolic, l-au făcut pe Bernays să-şi dea seama că poţi convinge oamenii să se comporte iraţional dacă legi produsele de dorinţele emoţionale şi sentimente.
Ideea că fumatul făcea femeia mai liberă, era complet iraţională, dar făcea femeia să se simtă mai independentă.
Însemna că obiecte irelevante pot deveni simboluri emoţionale puternice a cum vrei tu să fii văzut de alţii.
Bernays a văzut modul de a vinde produse nu intelectului ci subconştientului. Nu trebuie să cumperi un obiect ci te vei simţi mai bine dacă cumperi obiectul respectiv.
Nu trebuie să-ţi cumperi haina aceasta, ci te vei simţi mai bine dacă cumperi haina aceasta.
Până la primul război mondial,majoritatea produselor se vindeau maselor ca trebuinţe. Pentru marea majoritate a americanilor, produsele erau promovate ca trebuinţe.
Unui bancher i-a venit ideea de a schimba America de la o cultură a trebuinţelor, la una a dorinţei. “Oamenii vor trebui antrenaţi să-şi dorească lucruri noi, chiar dacă cele vechi nu au fost încă uzate. Dorinţele omului trebuie să “umbrească” necesităţile sale.”
Edward Bernays a fost cel care a pus pe tapet teoria psihologică a cum să manipulezi masele din punct de vedere corporatist.
Băncile au început să construiască lanţurile de magazine iar treaba lui Bernays a fost să creeze un nou tip de client. Astfel Bernays a început să creeze multe din tehnicile de convingere a maselor, care sunt folosite şi azi.
Tot atunci, şi operele unchiului său au început să fie promovate în SUA, cu ajutorul lui.
Mai multe găsiţi în documentarul CENTURY OF SELF, disponibil atât pe torrente cât şi pe site-urile care oferă găzduire video.


foarte interesant articolul..mi-a placut
[...] in asa fel incat sa atraga cat mai mult,indiferent daca acestea ii sunt necesare sau nu. Gasiti aici un articol interesant despre inceputul PR-ului. Taguri: consumatori, Edward Bernays, [...]
[...] iunie, 2009 by vizionarul Am mai scris despre ideologii şi despre modul în care acestea exploatează fiinţa umană. Orice alte forme de stăpânire, [...]