Visam eu să văd ţara cu frumuseţile ei dar nici chiar aşa. O săptămână delegat la Râmnicu Vâlcea, o zi plecat la Bistriţa (BN) iar în săptămâna care începe mâine voi fi la Braşov.
Lăsând la o parte micile detalii care apar în toate oraşele din .ro, Râmnicu Vâlcea mi s-a părut un oraş frumos, cu parcuri frumoase, bulevarde largi şi relativ liniştit. E drept că munca m-a împiedicat să vizitez chiar tot oraşul însă am apucat să văd şi zonele un pic mai ferite care contrastează cu centrul şi parcurile curate ale oraşului. Oamenii mi s-au părut ok, contrar aşteptărilor mele, par a fi mai apropiaţi de Ardeal decât de sudul ţării. Geografic, localitatea e amplasată în mijlocul pădurii imediat la ieşirea de pe valea Oltului, vale care are frumuseţea ei aparte şi merită văzută, chiar dacă nu sunteţi iubitori de natură.
La Bistriţa a trebuit să onorez cu prezenţa nunta fratelui cumnatei mele. Acum e om la casa lui; un albaiulian şi o bistriţeancă. Deşi după Dej drumul a fost dezastruos, fiind foarte uzat şi foarte denivelat, oraşul e plin de verdeaţă, flori şi spaţii largi. Oamenii sunt primitori şi calzi. Sper să mai ajung prin zona respectivă ca să pot vizita oraşul.
De mâine, Braşovul e al meu
. O să fiu în delegaţie împreună cu încă 3 colegi de-ai mei. Vom locui toţi într-un apartament închiriat şi vom avea timp să vedem şi oraşul. Am mai fost prin Braşov de câteva ori dar mai mult prin zona istorică iar acum sper să ajung şi prin alte zone. Sunt acolo două pub-uri în care din când în când se mai cântă live şi berea-i mereu rece. N-o să scape nevizitate.
Va fi şi distracţie asta ştiu sigur.


no? cum a fost în scena?