Toată viaţa asta este o înlănţuire de evenimente interdependente, de decizii şi alegeri mai mult sau mai puţin corecte, in funcţie de starea psihică şi sufletească a celui ce le ia.
Atâtea detalii sunt de pus la punct cu mine încât nu mă pot gândi la nimic, şi nimeni nu mă ajută. Trebuie să aleg dintre aceste detalii, cele mai importante şi să mai răresc din ele. Oare e singurătate, nesiguranţă, teamă ceea ce simt? Oare faptul că n-am cui mă destăinui, adică nu mă ascultă cine ar trebui mă face să am sentimentele astea contradictorii? Probabil m-am tâmpit… ajung să scriu tot felul de chestii în jurnalul ăsta de doi bani citit doar de vreo 20 de oameni în fiecare lună. Poate modul meu de a mă face înţeles lasă uneori de dorit… dar ce e de neînţeles din faptul că vrei cuiva binele???
Poate vreau prea mult, sau poate am pus prea multe speranţe… cert e că sunt nedumerit şi trist si nimeni nu e să mă înţeleagă!!!
Sunt sigur că atunci când problemele mele se vor rezolva într-un fel sau altul şi voi reciti rândurile de mai sus, voi ştii altădată cum să procedez.
