În ultima lună am accelerat ritmul… Am început să muncesc mai mult, să caut modalităţi de a face bani… Deh, trebuie sa am bani pentru stomatolog, deşi n-am ales încă unul şi nici timp n-am prea avut pentru el. Mă minunez de ce incompetenţă poate exista în unele corporaţii, am ajuns să cred că gradul de incompetenţă creşte în progresie geometrică cu cât corporaţia este mai mare. Am avut o lună plină atât pe plan sufletesc cât şi pe plan material. Pe plan fizic… sunt tot mai obosit, astenia de primăvară m-a atins de timpuriu.
Am reuşit să scap de burtă aproape în totalitate şi am început să pun ordine în lucruri. Fără ordine, haosul m-ar acapara şi aş obosi mai mult decât necesar. Să se mai încălzească puţin vremea şi mă voi apuca de mers cu bicicleta. Parcă tot mai mult simt că mă apropiu de propriul model construit undeva în subconştientul meu.
Pe viitor mă gândeam să-mi iau o maşină că mi-e mai mult decât necesară, deşi sunt conştient că şoselele României sunt din ce în ce mai aglomerate şi mai proaste. Însă călătoriile pe calea ferată sunt din ce în ce mai scumpe şi oferă o calitate invers proporţională cu suma de bani din pretul biletului.
Totuşi, îmi dau seama că poporul ăsta trebuie educat, căci am văzut suficiente specimene needucate călătorind pe calea ferată, pentru a avea pretenţia la condiţii mai bune de călătorie.
Am atâtea gânduri să le aştern în jurnal însă câteodată am aşa puţin timp….

